Amenajarea gradinii

#arbusti #arbori #artar #aronia # arbusti toamna #arbori toamna # Sumac #Fothergilla

Arbori si arbusti care iti vor colora gradina in aceasta toamna

Florile din timpul verii sunt o adevarata incantare pentru gradina, la fel cum sunt frunzele in timpul toamnei. Daca vara, multitudinea de flori colorate din gradina iti fura ochii, toamna este timpul arborilor si arbustilor sa fie vedete. Cu siguranta ti s-a intamplat sa mergi prin parcuri si sa te opresti in fata vreunui arbore, fiind incantat de culorile uimitoare ale frunzelor sale. Poti avea si tu o gradina impresionanta pe timpul toamnei, daca alegi copacii potriviti. Iata cativa arbori si arbusti care iti pot incanta privirea toamna!

1. Aronia

Aronia sau Scorusul este un arbust fructifer incantator in fiecare anotimp. Primavara, aronia are florile albe precum cele ale marului, fructe rosii la sfarsitul verii si toamna si, in plus, are frunze uimitoare in nuante de portocaliu si rosu, care pot forma un covor minunant la tine in gradina.

Aronia este un arbust rezistent la frig (supravietuieste si la temperaturi de -30 de grade Celsius) si este foarte usor de intretinut.

2. Artar

Artarul poate fi incadrat in topul copacilor cu un colorit superb toamna. Artarul este un arbore rezistent, cu lemnul alb si tare, cu frunze lucioase, despicate in cinci lobi lungi si ascutiti, de 10-18 centimetri diametru. Toamna, frunzele rosii aduc un strop de culoare in gradina ta.


3. Sumac

Sumacul este un arbust care toamna ofera unele dintre cele mai stralucitoare frunze de culoare rosie. Acest arbust nu este totusi recomandat pentru curtile mici, intrucat se dezvolta foarte repede.


4. Fothergilla

Fothergilla este un arbust care iubeste umbra si aduce un plus de veselie gradinii, datorita coloritului minunat al frunzelor. Toamna, frunzele sale au nuante de auriu si portocaliu, iar primavara si vara sunt verde-albastrui. In plus, florile acestui arbust sunt parfumate, astfel ca va inveseli gradina nu doar prin coloritul inedit, ci si prin parfumul uimitor.

5. Hydrangea cu frunze de stejar

Arbustii din specia Hydragea infloresc vara, insa Hydrangea cu frunze de stejar vine cu ceva in plus. Toamna, culoarea frunzelor este rosu-stacojiu, iar fructele au un miros atragator. Frunzele sunt mari, lobate, asemanatoare frunzelor de stejar. Arbustul rezista la seceta si prefera locurile umbroase. Florile se transforma treptat in ciorchini colorati, de o frumusete uimitoare.



Sursa foto: chacha.com

  •   2013-08-19
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Diana Matei

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii