Amenajarea gradinii

#broaste #iaz #plante acvatice #insecte gradina #iaz gradina

Broaste, insecte si alte animale de apa pentru iazul din gradina

Un iaz constituie o buna modalitate de a incuraja aparitia vietii salbatice la tine in gradina. Insecte, broaste si alte animale isi vor gasi aici un loc bun de trai, iar gradina ta va fi mai frumoasa si mai armonioasa.

1 Construieste un iaz atractiv pentru insecte si animale

Cand construiesti iazul, trebuie sa ai in vedere si animalele care il vor popula. De exemplu, intrarea in apa trebuie facuta lin, avand un spatiu ca o plaja dedicat micilor creaturi care pot astfel sa intre si sa iasa usor din apa. Pietrele si podetele le sunt de folos pentru a se putea catara pe ele.

2 Adapost pentru animale in jurul iazului

Pe langa mediul acvatic, animalele care misuna in jurul apei au nevoie de un adapost si pe uscat. Alege plante cu frunze mari, potrivite pentru a creste in apropierea apelor si adauga pietre plate in jurul iazului, dar si pietre concave.

Pietrele sunt un bun refugiu pentru amfibieni. Broastele obisnuiesc sa sape sub pietre si sa foloseasca aceste locuri ascunse pentru a se odihni sau pentru a hiberna. In perioada de hibernare, intre sfarsitul toamnei si inceputul primaverii, imprejurimile iazului trebuie sa ramana netulburate pentru ca animalele sa nu fie trezite sau stresate de miscare si zgomot in jurul lor. De aceea, se recomanda ca iazul sa fie curatat cel mai tarziu la inceput de toamna.

Daca exista si putin noroi pe marginea iazului, acesta le poate servi pasarilor pentru a-si construi cuibul.

3 Plantele acvatice pentru iaz

Plantele de apa trebuie sa asigure umbra si sa permita taratoarelor sa se catare pe frunze pentru a sta la soare sau pentru a vana insecte. Cel putin jumatate din suprafata iazului, insa, trebuie sa ramana descoperita, astfel incat razele soarelui sa poata patrunda in apa.

4 Atrage o varietate mare de animale in jurul iazului

Pentru a atrage o varietate cat mai mare de animale in jurul iazului, este important ca acesta sa fie construit corect. Animalele vin singure, atrase de apa si de adapostul oferit de plante. Unele insecte vin aici sa se imperecheze si sa-si depuna larvele, alte animale vin sa bea apa. Poate fi vorba despre barcagii, libelule, gandaci de apa, broaste, melci, toti in cautarea unui nou habitat pentru a coloniza.

Pestii ornamentali sunt extrem de atractivi intr-un iaz de gradina, dar nu si recomandati daca vrei multe animale. Pentru a avea o fauna diversificata, este recomandat sa nu cresti pesti in iaz, deoarece acestia se hranesc cu ouale insectelor, mormolocii de broasca si alte astfel de creaturi de mici dimensiuni.

5 Asigura curatenia apei din iaz

Curata iazul si foloseste apa de ploaie in loc de apa plata. Tine departe de apa fertilizatorii de gradina si alte substante chimice care ar putea contamina iazul. Cand inlaturi plantele excesive care au crescut in iaz, rupe-le toamna tarziu si lasa-le peste noapte pe marginea iazului. In acest fel, animalele care s-au ascuns in ele vor avea timp sa se intoarca in mediul acvatic.

In sezonul calduros, se poate sa fie nevoie sa suplimentezi apa din iaz cu apa de ploaie. Plantele trebuie sa acopere cam jumatate din suprafata iazului, oferind umbra pentru fauna acvatica.

Sursa foto : water-gardens-information.com
 

  •   2012-04-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Elisa Costache

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii