Amenajarea gradinii

#zapada #amenajarea gradinii #lucrari gradina #zapada gradina

Ce poti face in gradina acoperita de zapada

Intr-o gradina acoperita de zapada este dificil sa te ocupi de ingrijirea plantelor. Desi gradina pare anosta si lipsita de viata, exista totusi cateva lucruri pe care le poti face in continuare pentru plantele tale.

Iata cateva lucruri pe care sa le faci intr-o gradina unde a nins:


1 Pastreaza intact stratul de zapada deasupra plantelor perene

Plantele perene au nevoie de zapada pentru a rezista in timpul iernii. Zapada actioneaza ca un izolator, protejand plantele perene de gerul iernii. Din acest motiv, cand lucrezi in gradina in sezonul rece, este bine sa nu cureti zapada de pe rasadurile cu plante perene. Odata cu topirea zapezii in primavara, aceste plante se ivesc iar din pamant.


2 Indeparteaza zapada de pe plantele vesnic verzi si copaci

Plantele vesnic verzi din gradina au de suferit iarna din cauza greutatii zapezii. Arbustii si copacii se indoaie sub stratul greu de nea si, pentru a evita ruperea crengilor, este bine sa le scuturi din cand in cand. Curata zapada cu mana sau cu o matura de pe gardurile vii, plantele cataratoare, arbusti si conifere.


3 Evita activitatile care perturba plantele

Iarna, starea latenta a plantelor le ajuta sa reziste in fata frigului, zapezii si vantului puternic. Orice actiune asupra plantelor care le scoate din aceasta stare, incurajandu-le sa-si reia cresterea, poate duce la moartea acestora. De aceea, intr-o gradina acoperita de zapada, plantele nu trebuie hranite cu fertilizatori, udate sau taiate.


4 Protejeaza gazonul

Nu calca pe gazonul din curte cand acesta este acoperit de zapada. Acele de gheata formate in stratul zapezii vor distruge firele de iarba.


5 Pune in gradina mancare pentru pasari

Cand gradina este acoperita de zapada si nu mai ai plante de ingrijit, te poti ocupa, in schimb, de animalele salbatice.

Pasarile care se adapostesc in gradina ta au nevoie de hrana in timpul iernii. Stratul gros de zapada face mai dificila cautarea hranei, asa ca le poti da o mana de ajutor. Instaleaza in gradina hranitoare pentru pasari. Da-le pasarilor resturi de mancare precum orez fiert, paste, branza rasa, bucati de mere, seminte etc.

Gasesti si in magazinele de specialitate hrana pentru pasari potrivita pentru sezonul rece. De exemplu, poti cumpara bile de hrana destinate pasarilor de talie mica. Un pachet de 580 gr cu 6 bile hranitoare costa in jur de 20 lei.

Sursa foto: lines-davies.ne

  •   2012-12-19
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Elisa Costache

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Viaceslav Buhna: Gradina ca un tablou

Expertul Acasa.ro, Viaceslav Buhna

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii