Amenajarea gradinii

#arbust #gradina de iarna #Cotinus #arbust colorat

Cotinus, un arbust colorat pentru gradina ta de iarna

Cotinus este un gen de arbusti originari din China, Himalaya si Europa. Planta este apreciata pentru frunzisul si florile sale deosebit de frumoase. Atat vara, cat si toamna, aceste plante infrumuseteaza gradina prin coloritul lor.


Aspectul arbustului Cotinus

Arbustii Cotinus sunt foioase cu frunze verzi, rotunjite si luciose. Toamna, coroana arbustilor Cotinus capata o culoare rosie inchisa, deosebit de atragatoare. Arbustul face flori care sunt rezistente si atractive, roz-deschis, cu peri matasosi.

Una dintre speciile cele mai cunoscute de Cotinus este Cotinus americanus, arbust decorativ apreciat pentru coloritul frunzelor sale. Toamna, frunzele trec prin mai multe culori, de la verde la rosu, apoi violet si, la final, galben. La maturitate, planta atinge o inaltime de 5 metri. Inaltimea maxima este atinsa intr-o perioada intre 10 si 20 de ani.

O alta specie cunoscuta este Cotinus Coggygria, un arbust mare, cu frunze alternate si ovale si cu flori galbui, pufoase. Cotinus Coggygria are avantajul de a putea fi crescut in soluri sarace sau calcaroase, in locuri umbrite sau insorite, precum si in zone poluate. Planta rezista bine la inghet, dar si la seceta.


Cum cresti si ingrijesti arbustul Cotinus

Cotinus este un arbust care se planteaza toamna sau iarna, intr-un loc insorit si adapostit. Este bine ca arbustul sa creasca undeva la soare, astfel incat culoarea frunzelor sa fie vibranta.

La inceputul primaverii, arbustul trebuie tuns pentru a inlatura portiunile afectate de frigul iernii. De la jumatatea primaverii, planta poate fi hranita cu un fertilizator. In perioadele calduroase, arbustul se uda in mod regulat.

Arbustul are nevoie de un sol uscat, saracacios sau mediu, pentru ca frunzisul sa fie compact, iar culorile sa fie mai intense, toamna. Intr-un sol fertil, arbustul se intinde mai mult. Planta se adapteaza bine in soluri cleioase, calcaroase, umede sau uscate, precum si in soluri acide, alcaline sau neutre. Din acest motiv, Cotinus este unul dintre cei mai buni candidati in ceea ce priveste arbustii decorativi.

In cazul in care planta este atacata de ciuperci, trebuie inlaturate crengile afectate impreuna cu un segment neafectat de boala, pentru ca aceasta sa nu se raspandeasca.

Arbustul se inmulteste prin seminte puse primavara sau toamna sau prin butasi taiati vara.


Cum folosesti Cotinus in gradina

Arbustii Cotinus sunt apreciati pentru aspectul lor decorativ. Singuri sau in palcuri, arbustii sunt folositi in amenajarea unor peluze, pe terase sau in curti, de-a lungul aleilor, unde pot fi admirati.

Principala calitate a arbustilor o reprezinta frunzisul purpuriu, care face arbustul sa para o flacara uriasa. In sezonul rece, Cotinus este genul de planta care nu trece neobservata intr-o gradina.

Un alt avantaj al acestei plante este faptul ca poate fi crescuta cu minimum de ingrijire. Adaptat la mai multe tipuri de sol si putand fi cultivat in orice loc din gradina, Cotinus poate fi o alegere inspirata pentru gradina din noul an.

Sursa foto: pepiniere-fleurs-terre.com

  •   2013-01-09
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Elisa Costache

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Sfatul expertului

Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Andreea Uceanu: Flori de Ziua Copilului

Expertul Acasa.ro, designerul de buchete de flori Andreea Uceanu

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii