Amenajarea gradinii

#gradina de cactusi #cactusi #decoratiuni cactusi

Creeaza-ti o minigradina de cactusi in 6 pasi simpli

Cactusii sunt plante decorative care pot crea un colt "desertic" spectaculos atunci cand sunt plantati in acelasi ghiveci, mai ales daca alegi soiuri diferite ca marime si forma. O minigradina de cactusi confera incaperii un aspect deosebit si necesita o ingrijire minima.

Iata ce pasi trebuie sa urmezi pentru a-ti crea propria minigradina de cactusi.


1. Alege soiurile potrivite de cactusi

Unul dintre marile avantaje ale cactusului este acela ca se poate dezvolta fara sa aiba nevoie de fertilizatori sau udari frecvente. Atat timp cat beneficiaza de lumina naturala si are putin nisip la baza, cactusul tau se considera norocos.

Pentru minigradina de cactusi, poti alege mai multe soiuri, dar recomandate sunt cele pitice: Mammillaria hahniana, Opuntia tuna, Cleistocactus strausii sau cele din genul Rebutia. Poti opta si pentru Cereus, Echinopsis, Echinocactus sau Epiphyllum.


2. Pregateste-ti ustensilele

Perioada propice pentru infiintarea unei minigradini de cactusi este primavara. Pentru minigradina poti folosi cactusii pitici pe care deja ii ai in casa, fiecare in ghiveciul lui, sau poti cumpara cactusi din magazinele de specialitate.

Aduna toate ghivecele cu cactusi pe masa de lucru si pregateste-ti urmatoarele ustensile:

  • vasul in care vrei sa creezi minigradina (este recomandat sa fie larg si sa prezinte gauri de drenare)
  • pietricele
  • nisip
  • sol pentru cactusi
  • o lingura
  • manusi de protectie
  • o cana cu apa
  • o perie ca cea pentru vopsit lemnul


3. Amenajeaza minigradina

In vasul pe care l-ai ales, incepe sa amenajezi minigradina prin asezarea unui strat de pietricele la baza. Peste stratul de pietre asaza temporar ghivecele cu cactusi, pentru a-ti da seama cum vrei sa ii aranjezi si daca au suficient spatiu in vas. Dupa acest pas, poti scoate ghivecele.

Peste stratul de pietre asaza un strat generos de sol pentru cactusi. Protejeaza-ti mainile cu manusi si scoate fiecare cactus din ghiveciul sau, apoi planteaza-l in vasul special ales pentru minigradina.

Este bine sa lasi spatii intre cactusi, pentru a le permite sa se dezvolte optim. Cu o lingura, preseaza solul din jurul cactusilor, pentru a te asigura ca au o pozitie dreapta si stabila in sol.


4. Periaza cactusii

Oricat de atent ai fi, este aproape imposibil sa nu murdaresti cactusii cu pamant in timpul realizarii minigradinii. Pentru curatarea perilor, este indicat sa folosesti o perie ca cea pe care o folosesti pentru vopsitul lemnului. Periaza usor cu ea micii cactusi.


5. Uda solul pentru cactusi

Acum este momentul sa uzi solul pentru cactusi. Chiar daca plantele suculente nu sunt mari amatoare de apa, lichidul este esential in aceasta etapa, intrucat ajuta radacinile sa se prinda mai rapid in sol. Dupa aceasta udare, poti pleca linistit de acasa pentru o perioada mai lunga de timp, deoarece cactusii nu vor mai avea nevoie de apa.


6. Asaza un strat de nisip

Ultimul pas in realizarea unei minigradini de cactusi este asezarea unui strat de nisip peste sol. Nisipul este esential pentru drenare si joaca si un rol estetic, intrucat creeaza un mic colt desertic in propria locuinta. Nu-ti ramane decat sa gasesti un loc luminos pentru minigradina ta si sa te bucuri de frumusetea cactusilor.

Sursa foto: canadiangardening.com

  •   2013-01-07
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Galan Laura

Vezi toate articolele

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Andreea Uceanu: Ce flori se poarta vara aceasta?

Expertul Acasa.ro, designerul de buchete de flori Andreea Uceanu

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii