Amenajarea gradinii

#pregatire iarna #amenajarea gradinii #gradina iarna

Cum sa iti pregatesti curtea si gradina pentru iarna

Peisajul din curtea si gradina de iarna poate fi dezolant, insa nu este in niciun caz lipsit de evenimente. Pentru a te asigura ca spatiul din jurul casei va supravietui intact sezonului inghetat, este important sa iei din timp cateva masuri de precautie.


Protejeaza aleile, gardurile si alte structuri exterioare


Structurile prezente in exteriorul casei, fie ca sunt confectionate din lemn, piatra sau compozit, au nevoie de atentia ta pentru a nu avea de suferit pe durata sezonului rece. Daca ai pardoseala de lemn pentru exterior (deck), alei pietruite sau garduri din diferite materiale, toamna reprezinta perioada ideala pentru a le oferi protectie impotriva temperaturilor scazute si a umezelii de peste iarna.

Totodata, acum poti verifica si eventualele suprafete cu probleme; copacii bolnavi, radacinile putrezite si gardurile inclinate se vor degrada si mai mult in timpul iernii, daca nu iei masuri.

Iata, asadar, ce ar fi recomandat sa faci pentru a-ti proteja structurile din curte si gradina in sezonul rece:
 

  • Vopseste suprafetele de lemn. Pardoseala exterioara, dar si alte structuri din lemn au nevoie de ingrijiri anuale. Aplicarea unei vopseli specifice va proteja lemnul de mucegairea uscata, dar si de aparitia igrasiei. Reinnoieste stratul protector de vopsea de pe toate structurile de lemn pentru a le feri de degradare.
  • Evalueaza starea elementelor din piatra si din material compozit. In situatia in care curtea sau gradina include elemente din acest tip de materiale, toamna iti ofera ocazia de a le evalua starea si de a lua masurile necesare de protectie. Spre exemplu, agregatele din lemn necesita aplicarea periodica a unui strat protector de vopsea, la fel si suprafetele metalice, care risca sa se oxideze in timp.
  • Atentie la mobila de exterior. In masura in care este posibil, muta intr-un spatiu inchis mobila de exterior pe durata iernii, pentru a o feri de intemperii. Daca esti nevoit sa o mentii afara, curata temeinic piesele de mobilier cu o solutie pe baza de oxigen, dupa care acopera-le cu folii din materiale impermeabile.


Protejeaza peluza


Gazonul are, la randul sau, nevoie de protectie pe durata iernii. Astfel, este indicat sa tunzi regulat iarba si sa aplici fertilizant pana la finele toamnei, inainte de instalarea primului inghet. Tot acum se recomanda aerarea peluzei.

Nu permite frunzelor cazute sa se acumuleze in exces pe suprafata gazonului si, pentru a preveni aparitia golurilor de iarba, sadeste seminte pe marginile peluzei si in zonele golase inainte de sosirea iernii.


Ingrijeste arbustii si copacii


Desi par rezistenti, arbustii si copacii din gradina nu sunt indestructibili si pot fi afectati serios in sezonul rece. Prin urmare, inainte de instalarea iernii, inspecteaza fiecare copac si arbust din curte si gradina, pentru a identifica eventualele probleme (boli, insecte). De asemenea, indeparteaza ramurile uscate ale copacilor, care pot provoca neplaceri suplimentare arborilor afectati de frigul iernii.

Nu lasa nicio creanga cazuta pe suprafata curtii si a gradinii. Ramurile uscate pot atrace daunatori, precum termitele. Nu in ultimul rand, nu uita sa oferi ingrasamant arbustilor si copacilor, pentru a-i pregati de un sezon lung si inghetat, si protejeaza plantele tinere, aplicand un strat generos de mulci.

Foto: panoramio.com
 

  •   2012-10-16
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Alexandra Florea

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii