Incerci sa adopti o alimentatie organica de dragul sanatatii si al familiei tale, insa nu stii de unde sa procuri hrana 100% biologica, destul de costisitoare in magazinele de profil? Probabil ca nu ai aflat cat este de usor sa ai propria gradina organica, in care sa cultivi fructe si legume naturale, netratate cu pesticide si crescute intr-un sol sanatos.

Gradina organica presupune sa eviti folosirea de fertilizatori sintetici sau pesticide, asigurand culturilor conditii de crestere optime, prin metode naturale.


1. Pregateste solul

Primul pas in cultivarea unei gradini organice este sa pregatesti solul corespunzator, acest lucru insemnand sa ii asiguri o fertilizare biologica pura, prin metodele pe care oamenii le foloseau inainte sa se inventeze solutiile chimice pentru acelasi scop.

Asadar, ai nevoie de un compost bun (produs din frunze uscate amestecate cu balegar proaspat si fructe/legume fermentate) pe care sa il imprastii peste pamant cu cel putin doua luni inainte sa incepi plantarea gradinii.


2. Alege plantele potrivite

Daca vrei o recolta bogata, este important sa alegi cu atentie ce plante cultivi si in ce locuri din gradina. Intereseaza-te de necesitatile soiurilor dorite in termeni de lumina, umiditate, drenaj si tip de sol necesar fiecaruia.

Cand cumperi rasaduri, verifica inainte sa nu provina din plante crescute de fertilizatori chimici si pesticide. Pe cat posibil, opteaza pentru cultivarea prin seminte, foarte usor de realizat in cazul multor plante populare de gradina (castraveti, dovleac, mazare dulce, zorele, marar, coriandru etc).


3. Uda culturile corespunzator

Cea mai buna perioada pentru udarea plantelor este dimineata. De ce? Pentru ca in acest moment al zilei, temperaturile sunt racoroase, iar vantul nu este puternic, ceea ce face ca apa sa nu se evapore cu usurinta.

Daca uzi plantele spre seara, umezeala excesiva le poate predispune atacurilor bacteriilor si ale ciupercilor. Ai grija sa uzi abundent radacinile, nu partea verde a culturilor. Una sau doua udari pe saptamana ajuta radacinile sa se prinda mai bine, astfel incat plantele sa creasca mai puternice, spun expertii.

Pentru a evita socurile termice, foloseste apa la temperatura aerului. Poti sa colectezi apa de ploaie, o solutie excelenta intr-o era in care trebuie sa invatam sa conservam resursele naturale!

Mentine-ti gradina organica la un nivel optim de curatenie, indepartand permanent buruienile si plantele bolnave. Te vei bucura de recolte sanatoase, 100% biologice!

Sursa foto: environment.randolphblogs.net

  •   2013-02-22
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Andreea Uceanu: Ce flori se poarta vara aceasta?

Expertul Acasa.ro, designerul de buchete de flori Andreea Uceanu

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii