Amenajarea gradinii

#gradina #amenajare gradina #transformare gradina

Transforma-ti gradina pentru totdeauna in 4 pasi simpli

Atunci cand pastrezi acelasi decor in gradina mai multe sezoane la rand, peisajul devine tern si lipsit de personalitate. De acum, aceasta problema nu iti va mai da batai de cap, deoarece exista cateva metode geniale prin care poti aduce un suflu nou in gradina ta, poti revitaliza spatiul si poti avea parte chiar si de un plus de functionalitate.


1. Decoreaza gardul cu accesorii colorate

Daca ai un gard din lemn, iti va fi foarte usor sa amenajezi un colt plin de culoare si veselie. Ai nevoie doar de fir colorat din plastic si diferite decoratiuni pe care nu le mai folosesti in casa, cum ar fi cosuletele din paie sau coronitele pentru usi. Daca acestea nu au nuante suficient de aprinse, vopseste-le cu spray. De asemenea, poti amplasa in gradina si o bancuta pe care o vopsesti intr-o culoare puternica.


2. Creeaza o alee cu placi colorate

In magazinele de bricolaj poti gasi placi colorate pentru gradina si curte. Acestea se monteaza foarte simplu si te ajuta nu doar sa ai o gradina mai ordonata, ci si sa ii oferi o schimbare de "look". Cei mai fericiti vor fi copiii, care se vor distra sarind pe fiecare placa in parte.


3. Mobileaza-ti un colt de gradina

Piesele de mobilier sunt intotdeauna binevenite in gradina, mai les daca le poti folosi pentru a depozita diverse ustensile pentru gradinarit sau daca pot sustine ghivece si alte lucruri utile. Daca ai un dulap de care nu mai ai nevoie in casa, muta-l in gradina. Slefuieste-l usor, apoi vopseste-l intr-o nuanta vesela, de vara. Vei vedea ca acel colt de gradina va deveni vedeta si va atrage atentia tuturor ca un magnet.


4. Foloseste o scara dubla pe post de suport

Scarile duble sunt utile atunci cand vrei sa culegi cirese si visine din pomi, dar pot fi folosite si in alt scop. Mai exact, atunci cand nu ai nevoie de ea, o poti transforma in suport pentru ghivecele cu flori sau pentru ustensilele de gradinarit. Daca scara are trepte late, atunci poti aseza lucrurile direct pe ele, insa daca treptele sunt inguste, este nevoie sa asezi niste scanduri intre ele.

Pentru un plus de culoare in gradina, poti vopsi scara utilizand vopsea pentru metal. Poti folosi o singura culoare sau chiar mai multe, daca esti o fire mai indrazneata.



Sursa foto: shawnacoronado.com, readbetweenthelimes.blogspot.com, edenmakersblog.com, sunset.com

  •   2013-07-02
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Galan Laura

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Andreea Uceanu: Flori de Ziua Copilului

Expertul Acasa.ro, designerul de buchete de flori Andreea Uceanu

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii