Amenajarea gradinii

#secrete gazon perfect #gazon perfect #gazon

Secrete pentru un gazon perfect. Sfaturi pentru plantare si intretinere

Un gazon bine intretinut poate schimba intregul aspect pe care il are o curte sau o gradina. Si daca si tu te-ai hotarat ca a venit momentul sa dai un plus de frumusete curtii tale plantand un gazon des si uniform, este bine sa stii dinainte cateva aspecte pe care trebuie sa le ai in vedere.

Iata principalele sfaturi cu privire la plantarea gazonului pentru a te bucura de un rezultat exceptional:

1. Plantarea gazonului in perioada optima

Pentru a sti care este cea mai buna perioada in care poti planta gazonul este indicat sa tii cont de valoarea temperaturii aerului. Temperatura trebuie sa fie intre 0 si 30 de grade, adica peste pragul inghetului si fara a atinge un prag canicular.

Astfel, primavara si toamna, respectiv din aprilie si pana in septembrie poti planta linistit gazonul, semintele avand sanse mari sa se dezvolte foarte bine.

Daca nu esti totusi decis in ce anotimp sa il plantezi, iata care sunt cele mai importante informatii pe care trebuie sa le stii:

- Primavara gazonul are un nivel mai accelerat de crestere.

- Toamna gazonul este mai putin ocupat de buruieni decat primavara. In plus, gazonul are o rezistenta mai mare in fata frigului decat in cazul lipsei de umiditate.

In plus, alege cu atentie ziua in care plantezi semintele deoarece pe timp de ploaie sau de vant acestea se pot deplasa, aparand astfel goluri in diferite zone.

2. Pregateste terenul inainte

Pregatirea terenului incepe, desigur, cu alegerea zonei. Este foarte important sa stii ca gazonul nu va permite o aerisire foarte buna a solului, deci alege cu mare atentie in caz ca pe viitor vei dori sa mai plantezi si altceva in acea zona.

Pentru plantarea gazonului vei avea nevoie de urmatoarele unelte: motosapa, grebla, lopata, furca si o roaba sau un recipent mai mic pentru ingrasamant.

Pasii pe care trebuie sa ii urmezi pentru a planta gazonul sunt urmatorii:

-Pregatirea terenului. In acest caz trebuie sa indepartezi buruienile si sa te asiguri ca nu raman diverse resturi precum pietre, crengi sau alte tipuri de seminte.

-Indepartarea buruienilor poate fi facuta cu motocultorul sau cu ajutorul erbicidului, caz in care este nevoie sa astepti aproximativ doua saptamani pana sa plantezi semintele.

-Inainte de aplicarea gazonului poti administra ingrasamant in zona respectiva. Ai grija, totusi, sa il distribui in mod uniform pentru ca rezultatul sa fie unul placut din punct de vedere estetic.

-Niveleaza zona cu ajutorul unei greble.

-Planteaza semintele pentru gazon.

 3. Alege semintele de calitate

Semintele se aleg in functie de tipul solului din zona pe care urmeaza sa fie plantat gazonul, precum si de tipul de gazon pe care ti-l doresti.

Spre exemplu, poti alege un gazon mai rezistent, pentru utilizare intensa, sau un gazon caracterizat mai mult prin aspectul sau deosebit. Pe de alta parte, in functie de sol si mediu ai la dispozitie gazonul pentru zone mai umbrite, gazonul mediteranean pentru zone cu mult soare sau gazonul rustic care se poate dezvolta pe orice tip de sol.

Indiferent de tipul de gazon pe care il alegi, acorda atentie calitatii semintelor achizitionate. In cazul in care semintele sunt slab calitative, atunci toata investitia financiara si timpul acordat acestei lucrari vor fi in zadar.

 4. Uda gazonul in mod corespunzator dupa plantare

Gazonul trebuie udat in doze optime, astfel incat sa nu ii oferi prea putina sau prea multa apa. In cazul in care il vei uda prea putin, apa nu va ajunge la sol, oprindu-se pe frunze si evaporandu-se in final. Pe de alta parte, daca il uzi prea des, apa va ramane mult timp in sol, iar radacinile pot putrezi in urma umezelii excesive.

5. Sfaturi utile pentru intretinerea gazonului:

Dupa plantarea gazonului, intretinerea acestuia trebuie sa reprezinte un alt aspect important. In acest fel te vei bucura de un aspect uniform al acestuia pentru cat mai mult timp.

- Udatul gazonului. Gazonul trebuie udat zilnic atunci cand vremea e secetoasa si o data la aproximativ 3 zile cand sunt putine precipitatii. Recomandarea este sa uzi gazonul dimineata sau seara, astfel incat temperaturile din aer sa nu fie unele ridicate.

In cazul in care anumite zone s-au uscat este recomandat refacerea acestora prin semanarea unor noi seminte.

- Tunsul gazonului. Gazonul se tunde pentru prima data in momentul in care ajunge la inaltimea de 7 cm.

Pentru a obtine o peluza cu un aspect des si uniform este recomandata tunderea constanta a gazonului. Tunderea se face in functie de anotimp, primavara fiind indicat sa tunzi gazonul de 3 ori in doua saptamani, vara 1 data la doua saptamani si toamna o singura data pe saptamana.

In plus, inaltimea la care acesta trebuie taiat difera si ea in functie de sezon. Primavara si toamna este bine ca media sa fie intre 3-5 cm si vara intre 5-7 cm.

- Fertilizarea gazonului. Aceasta trebuie facuta pe suprafata uscata a gazonului, de aproximativ 4 ori pe an. Ingrasamintele folosite pentru fertilizare trebuie sa contina potasiu, azot si fosfor, acestea fiind de ajutor pentru ca gazonul sa devina mai rezistent.

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Gluga-ciobanului, buruiana de camp cu proprieteti terapeutice insemnate

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cum ingrijesti Crocosmia, floarea care se regaseste din ce in ce mai des in gradinile din Romania

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma:  Cum ingrijesti Hortensia ca sa aiba culoare pe care ti-o doresti

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cand si cum sa plantam panselutele batute

Experti Gradina

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului