Amenajarea gradinii

#plante gradina #amenajare gradina #gradina #vara #canicula

Vrei o gradina frumoasa indiferent de anotimp? Iata ce specii de plante rezista in cele mai incendiare zile de vara

August, arsita puternica! Florile in culori pastelate de primavara lasa locul celor specifice verii, decorate intr-o explozie de culori ce ne-am dori sa reziste in fata caldurii dogoritoare.

Din cauza conditiilor mai putin prielnice, in lunile calduroase de vara cultivarea plantelor in locurile expuse la soare poate fi destul de dificila. Pentru rezultate bune, te sfatuim sa alegi plantele perene care prefera caldura si fac fata secetei, asa numitele plante xerofite sau xeromezofite.

1. Plantele suculente (xerofite) sunt adaptate conditiilor de uscaciune si caldura puternica pentru ca si-au dezvoltat un sistem radicular puternic, au frunzele mici, groase adeseori acoperite de peri sau ceara pentru a reduce suprafata si nivelul de transpiratie. Cele mai cunoscute exemple de plante rezistente la canicula sunt plantele suculente: cactusi, flori de piatra, aloe vera.

Adaptarile acestor plante le fac foarte putin pretentioase si este de retinut faptul ca necesita o ingrijire minima. O atentie deosebita trebuie acordata in faza de pregatire a terenului si de plantare. Se recomanda pregatirea gradinii de vara si plantarea florilor cel tarziu pana la sfarsitul lunii iunie pentru a da radacinilor suficient timp de fixare. Plantele care nu sunt bine inradacinate vor necesita o udare regulata.

Indiferent de locul de plantat pe care il alegi, se va folosi un pamant bogat in substante organice, bine aerisit si drenat. Daca stai la bloc si vrei sa folosesti un ghiveci, fii atent care este vasul potrivit pentru specia aleasa. De exemplu, daca plantezi un cactus care se dezvolta vertical, ai grija ca diametrul vasului sa fie jumatate din inaltimea pe care o are planta. Alege vase de ceramica sau lut si evita plasticul sau emailul.

2. Plantele xeromezofite sunt plante precum lavanda, planta preferata pentru decorarea gradinilor. Daca stai la casa si ai o gradina generoasa, tine cont de faptul ca si aceste plante care tolereaza seceta au nevoie de o udare regulata, mai ales in primul an de plantare. Pentru a suplini deficitul de apa poti planta flori putin sub nivelul solului si prin formarea unei adancituri, poti crea un rezervor de colectare a apei. Pentru a eficientiza si economisi timpul, poti instala un kit de irigare prin picurare.

Carciumaresele sunt recomandarea noastra favorita: incolteste usor din seminte, infloreste foarte repede si poti alege dintr-o gama bogata de varietati si culori. Acest tip de plante tolereaza soarele direct, caldura dogoritoare si… atrage fluturii. Ce ti-ai putea dori mai mult?

Ca sa ramanem tot in sfera florilor ce atrag fluturii, iti amintim de liliacul de vara: un arbust ornamental sub forma de tufa bogata care se poate inalta pana la 4-5 metri.

Pentru a mentine plantele viguroase si inflorite cat mai mult timp se recomanda mulcirea acestora. Mulcirea se va face prin aplicarea la nivelul solului a unui strat de resturi vegetale de cativa centimetri grosime. Acest strat organic va impiedica evaporarea apei din sol, va mentine racoare la nivelul radicular si in acelasi timp va furniza si o parte din substantele nutritive necesare plantelor pentru ca gradina ta sa fie vie si colorata chiar si sub razele fierbinti ale soarelui.

Sursa foto: pixabay.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Gluga-ciobanului, buruiana de camp cu proprieteti terapeutice insemnate

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cum ingrijesti Crocosmia, floarea care se regaseste din ce in ce mai des in gradinile din Romania

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma:  Cum ingrijesti Hortensia ca sa aiba culoare pe care ti-o doresti

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cand si cum sa plantam panselutele batute

Experti Gradina

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului