Boli si daunatori

#bor #nutrienti plante #ph sol #deficienta de bor

Efectele borului asupra plantelor din gradina

O substanta nutritiva de care plantele au nevoie in cantitati mici, borul s-a dovedit un element esential bunei dezvoltari a plantelor de gradina. In consecinta, prezenta sa intr-o cantitate necorespunzatoare in sol poate declansa probleme majore. Ce ar trebui sa stii despre efectele borului asupra plantelor de gradina, afla in continuare!
 

Deficienta de bor la plante


Borul este prezent la nivelul solului in multiple forme, cea mai raspandita fiind acidul boric. Cantitatea ideala de bor din pamant este de 12 mg per kg, insa, in urma ploilor repetate si abundente, aceasta poate scadea si cauza o deficienta de bor care va influenta negativ dezvoltarea plantelor din gradina.

Alti factori care determina deficienta de bor sunt:

- pH-ul prea ridicat al solului
- sol cu un continut prea scazut de materie organica (mai mic de 1,5%)
- solurile nisipoase care nu retin borul

Primele semne ale deficientei de bor la plante devin evidente la lastari. Frunzele acestora se ingalbenesc, iar varful lor se usuca. Fructele sunt deformate si prezinta protuberante. In cazuri extreme, cand deficienta de bor este majora, fructele nu vor mai fi produse deloc.

Iata si cateva simptome ale deficientei de bor, in functie de plantele din gradina pe care le afecteaza:

- Varza prezinta frunze deformate si gauri la nivelul tulpinii.
- Conopida este presarata cu pete maro, iar tulpina se intareste.
- Frunzele de telina capata o culoare brun-rosiatica pe partea inferioara.
- Capsunul produce fructe mici si plate, prezinta frunze mici, galbene, cu varful uscat.

Pentru a corecta deficienta de bor, se aplica acid boric (16,5% bor), borax (11,3% bor) sau SoluBor (20,5% bor) la nivelul solului. Toate acestea se pot dizolva in apa si, apoi, pulverizate sau pot fi aplicate sub forma de pulbere.
 

Excesul de bor


Fenomenul opus deficientei, excesul de bor de la nivelul solului cauzeaza, la randul sau, probleme plantelor din gradina. Prezent intr-o cantitate prea mare in pamant, borul devine toxic pentru plante.

Excesul de bor este intalnit in solurile alcaline si saline, cu drenaj redus, in zonele cu precipitatii scazute. De asemenea, excesul este prezent si ca urmare a suprafertilizarii solurilor si/sau a irigarii cu apa care contine un nivel ridicat de bor.

Excesul de bor cauzeaza leziuni necrotice la nivelul nervurilor frunzelor, fenomen care poate determina imbatranirea prematura a tesuturilor si caderea frunzelor. De asemenea, plantele nu se vor mai dezvolta in mod corespunzator si vor prezenta probleme la nivelul radacinilor.

In cazul anumitor culturi, excesul de bor din sol va fi evidentiat prin aparitia clorozei, cu zone necrotice maro deschis sau maro inchis, cu marginile negre. Zonele necrotice sunt fragile si, adesea, lasa in urma lor gauri pronuntate.

In general, leziunile determinate de excesul de bor se concentreaza la nivelul marginilor si al nervurilor frunzelor. Imbatranirea frunzelor are loc rapid, tesutul viu ingalbenindu-se progresiv.

Simptomele excesului de bor pot fi confundate cu cele provocate de salinitatea prea mare a solului.

Foto : vegedge.umn.edu
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Gluga-ciobanului, buruiana de camp cu proprieteti terapeutice insemnate

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cum ingrijesti Crocosmia, floarea care se regaseste din ce in ce mai des in gradinile din Romania

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma:  Cum ingrijesti Hortensia ca sa aiba culoare pe care ti-o doresti

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cand si cum sa plantam panselutele batute

Experti Gradina

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului