Insectele sunt o prezenta inevitabila in orice gradina. Tipul acestora, insa, poate varia de la daunatori la insecte benefice, care iti vor proteja culturile. Care sunt insectele benefice pentru gradina si cum te ajuta ele, afla in continuare!

O gradina reusita este un spatiu in care insectele daunatoare si cele benefice convietuiesc in armonie. Adesea, insa, dezechilibrele provocate de pesticide, ingrasaminte si alte substante chimice duc la inmultirea necontrolata a daunatorilor si la aparitia problemelor cu care se confrunta cei mai multi gradinari.

Pentru a restabili echilibrul, este important sa amenajezi o gradina organica, menita sa atraga insectele benefice care vor distruge efectivul prea mare de daunatori si care vor contribui la dezvoltarea plantelor.

Astfel, insectele benefice pot juca unul din doua roluri posibile: polenizatori si pradatori. Cele din prima categorie contribuie la polenizarea florilor, in timp ce insectele din a doua categorie au drept scop controlul daunatorilor, hranindu-se cu alte insecte.

Iata o lista cu cateva dintre cele mai importante insecte benefice, rolul lor in gradina si plantele de care sunt atrase:
 

  • Albina. Este un polenizator renumit care isi va face simtita prezenta in gradina ta daca plantezi flori si legume precum albastrele, levantica, echinacea, florea soarelui, ceapa etc.
  • Buburuza. Buburuzele iti protejeaza plantele de daunatori comuni precum afidele, acarienii si paduchii lanosi. Le inviti in gradina ta daca plantezi fasole, marar, morcovi, mazare etc. Cat despre flori, buburuzele sunt atrase de margarete, coada soricelului, galbenele, papadii.
  • Cantarida. Membra a familiei Cantharidae, aceasta insecta benefica se hraneste cu o multitudine de daunatori din gradina, indiferent de stadiul acestora (oua, larve). Astfel, in "meniul" sau intra afidele, acarienii, gandacul de Colorado, gandacul castravetelui, fluturii verzei, larvele de fluturi, ouale de lacuste si nu numai. Permite-i sa isi gaseasca locul in gradina ta optand pentru plante din familia Asteraceae.
  • Chrysopidae. Familia Chrysopidae, ordinul Neuroptera, include insecte benefice, de culoare verde. Daca insectele adulte se hranesc cu polen si nectar, larvele de Chrysopidae au un apetit crescut pentru afide. Poti atrage insecte benefice Chrysopidae in gradina cu ajutorul unor plante precum coriandru, chimen, cosmos, margarete.
  • Gandacul asasin. Face parte din familia Reduviidae si isi merita numele cu prisosinta, intrucat este viclean, reusind sa isi pacaleasca prada cu usurinta. In grupuri, se hraneste cu o varietate de daunatori, de la gandaci de Colorado la omizi.
  • Libelula. O insecta benefica delicata, libelula iti goleste gradina de afide, tantari si muste. O poti atrage plasand in gradina un container cu apa, dar si prin intermediul unor plante precum chimenul.
  • Viespea parazita. Apartinand familiei Trichogramma, viespea parazita se hraneste cu daunatorii care ataca pomi fructiferi ca marul, nucul si parul (viermele pielitei fructelor de mar, paduchele lanos etc.) si nu numai. O atragi in gradina cu branduse, cosmos, chimen, coriandru, coada soricelului, patrunjel, marar.


Sursa foto : life123.com
 

  •   2012-04-24
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Alexandra Florea

Vezi toate articolele

Articole din boli-si-daunatori

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Viaceslav Buhna: Gradina ca un tablou

Expertul Acasa.ro, Viaceslav Buhna

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii