Boli si daunatori

#cires #pomi fructiferi #gradina #paduchele negru al ciresului

Modalitati sa elimini myzus cerasi, paduchele negru al ciresului

Paduchele negru al ciresului este un daunator care distruge frunzele si afecteaza fructele acestui arbore fructifer. Principalele plante afectate sunt ciresul si visinul. Insecta trebuie eliminata cu ajutorul tratamentelor chimice inca din primele momente in care ataca planta.

Paduchele negru al ciresului (myzus cerasi)

Paduchele negru al ciresului este o insecta care ataca frunzele si lastarii ciresului si visinului. Frunzele se usuca si mor, iar fructul are de suferit in lipsa frunzelor. Paduchele negru al ciresului (myzus cerasi) se intalneste la plante gazda - cires si visin - pe scoarta si ramuri, in stare de ou. Dupa dezmugurire se pot vedea larvele pe arbore, care mai tarziu ajung in stadiul de adulti, ca insecte negre cu aripi si fara aripi.

Ouale sunt depuse toamna de catre femele si ierneaza pana in primavara. Insecta are mai multe gazde pe parcursul vietii. Larvele de myzus cerasi apar pentru prima data in aprilie. Din larve apar femele fondatoare, de la care apar urmatoarele generatii de insecte care se vor hrani cu seva plantei prin intepat si supt.

Paduchele negru al ciresului apare atat in arborii din livezi, cat si in pepiniere, pe ciresi, visini ((gazde primare si pe unele plante ierboase (gazde secundare). Daunatorii principali sunt adultii. Acestia folosesc tesuturile frunzelor tinere si lastarii pentru a se hrani. Insectele sunt cu atat mai periculoase cu cat sunt purtatoare de viroze.

O planta atacata de paduchele negru al ciresului are frunzele si lastarii rasuciti si zone cu dejectii cleioase. Secretia daunatorilor seamana cu o miere care face ca frunzele sa fie lipicioase. In unele cazuri, poate sa se dezvolte mucegai pe frunze.

Adultii de myzus cerasi au corpul negricios, lucios, cu o lungime de pana la 2 mm, cu picioare si cozi negre. Intr-un an, exista intre 3 si 5 generatii de myzus cerasi.

Odata cu luna iulie, gradul de distrugere se diminueaza. Cu toate acestea, frunzele afectate raman vizibile pana la sfarsitul verii.

Cum previi si elimini paduchele negru al ciresului

In perioadele calduroase si secetoase, insecta se dezvolta mai bine decat in cele ploioase. Se recomanda sa se ia masuri de igienizare a culturilor, prin taierea si arderea frunzelor si lastarilor atacati. Este important, de asemenea, sa fie distruse buruienile care sunt folosite de daunator ca plante gazda secundare.

Paduchele negru al ciresului se combate cu tratament chimic inainte si in timpul perioadei de vegetatie. Insecticidele se aplica imediat dupa ce au aparut primele colonii de myzus cerasi. Ca tratamente, se folosesc Pirimor 25 WP, Sinoratox 35 concentratie 0.1%, Decis EC concentratie 0.03%, Zolone 35 EC concentratie 0.2%.

Este important ca tratamentul sa se faca in stadiul incipient al bolii. Cand frunzele s-au curbat si au inceput sa se usuce, este prea tarziu sa mai aplici vreo substanta si planta afectata trebuie arsa. Nu se da cu insecticid in perioada de inflorire a ciresului pentru a proteja albinele.

Foto: bugguide.net
 

  •   2012-07-03
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Elisa Costache

Vezi toate articolele

Articole din boli-si-daunatori

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii