Legume

#legume #cultivare legume #baby legume

Cultiva "baby" legume pentru un plus de savoare

"Baby" legumele, aceste produse pe care de multe ori le gasesti in supermarketuri la preturi destul de mari, pot fi cultivate chiar si de tine.

Trebuie sa te inarmezi cu rabdare, sa le ingrijesti corespunzator si sa le acorzi atentie. Rezultatele nu vor intarzia sa apara. Nimic nu se compara cu cateva rosii cherry pe care le recoltezi cu mana ta si care care se transforma cat ai clipi intr-o salata delicioasa si plina de vitamine.


Avantajele cultivarii "baby" legumelor


Principalul avantaj este acela ca pot creste in spatii mici. Spre deosebire de surorile lor mai mari, "baby" legumele pot fi cultivate chiar si in cutii.

Un alt avantaj este acela ca stii ca ceea recoltezi si pui pe masa este 100% natural si sanatos, fara conservanti, fara chimicale si alte produse care grabesc in mod artificial cresterea.

Nu trebuie neglijat nici avantajul de ordin estetic. Invitatii tai vor fi incantati atunci cand vor privi si, de ce nu, savura aceste mini legume.


Ce tipuri de "baby" legume poti cultiva


Optiunile sunt infinite. Poti cultiva rosii cherry, spanac, varza, praz, dovlecei, morcovi, ridichi, porumb, ceapa, broccoli, conopida, gulii etc. Toate aceste pot fi creste fara probleme in parcele mici din gradina, in sere sau chiar si in mici cutii.


In ce perioada se planteaza "baby" legumele


Perioada insamantarii este conditionata de tipul ce leguma pentru care optezi. Dovlecelul, o leguma care da un gust extraordinar supelor si salatelor, ar trebui plantat undeva in luna aprilie. Semintele incoltesc in 5-8 zile. Pentru inceput semintele se planteaza in cutii, urmand ca in mai-iunie, atunci cand vremea este mult mai calduroasa, sa fie transferate in gradina. In acest fel, te asiguri ca vei avea parte toata vara de o recolta bogata.


Ingrijire


"Baby" legumele trebuie sa aiba parte de apa suficienta, fara insa a exagera cu udatul. De obicei, ele se uda dimineata si seara. Daca clima este umeda, iti recomandam sa acoperi legumele cu niste foite, insa doar dupa ce te-ai asigurat ca acestea prezinta orificii prin care plantele pot respira.


Recoltare


Recoltarea reprezinta incununarea eforturilor din timpul anului. Ce poate fi mai frumos decat sa culegi delicat ceapa sau morcovii pe care i-ai ingrijit cu atentie pana in acel moment?

Recoltarea "baby" legumelor trebuie insa facuta "cu cap". Astfel, daca le culegi prea devreme, acestea trebuie depozitate intr-un loc acoperit si sunt sanse mari ca ele sa se usuce si sa-si piarda aroma. Daca le recoltezi mai tarziu, vei descoperi cu tristete ca sunt prea coapte si ca au un gust neplacut.

Ideal ar fi sa recoltezi legumele in momentul in care vrei sa le utilizezi in bucatarie. Indiferent ca le folosesti in supe, salate sau le consumi in stare naturala, iti recomandam sa le mananci, daca se poate, chiar in ziua recoltarii.


De unde unde cumparam semintele de "baby" legume


In general, semintele de "baby" legume se gasesc in hypermarketuri, insa pentru a fi sigur ca ai parte de produse de calitate le poti cumpara direct de la sursa, adica dintr-o pepiniera.

Sursa foto: hestinaskardia.com

  •   2012-07-24
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Andreea Uceanu: Ce flori se poarta vara aceasta?

Expertul Acasa.ro, designerul de buchete de flori Andreea Uceanu

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii