Generalitati
Aloe este genul a peste 400 de specii de flori si plante suculente. Deseori genul este confundat cu cea mai cunoscuta specie, Aloe Vera sau „Adevarata Aloe”, recunoscuta pentru numeroasele sale beneficii.
Unele specii de Aloe par a nu avea deloc tulpina, rozeta frunzelor dezvoltandu-se direct din pamant; altele, in schimb, contin tulpini de sustinere a frunzelor. Culoarea frunzelor variaza in functie de specie, de la gri stralucitor pana la verde aprins, unele fiind striate sau patate. Unele specii originare din Sudul Africii au forma de arbore.
Descriere
Majoritatea speciilor de Aloe sunt formate dintr-o rozeta mare ce aduna frunze mari, groase si foarte carnoase. Cel mai adesea frunzele au forma de lance, cu varful ascutit si cu marginile acoperite de tepi. Florile de aloe au forma tubulara sipot fi intalnite in culori precum: galben, roz si rosu si se dezvolta pe tulpini dense, fara frunze.
Prezinta frunze carnoase, suculente si aproape toate formeaza o rozeta compacta din frunze. In functie de specie, in lunile martie-septembrie formeaza o tulpina lunga si subtire, in varful careia apar florile tubulare sau in forma de clopotei.
Specia anunta, de asemenea, latimea si lungimea frunzelor. In general, pe marginea acestora apar spini moi, pana in varf.
La noi in tara, ghivecele cu Aloe se pot scoate afara doar pe perioada verii. In aceasta perioada (iunie – septembrie) se vor face udari moderate, inlaturand de fiecare data surplusul de apa din farfuria ghiveciului. Din fericire, planta rezista fara apa o perioada lunga de timp, insa acest aspect nu trebuie sa se transforme intr-o regula generala.
Plantele se tin in incaperi aerate, ferite de curenti de aer, in spatii luminoase dar nu in plin soare .
In perioada de iarna se vor realiza udari rare, deoarece planta intra intr-o perioada de repaus. Temperaturile sub 10 grade C devin foarte periculoase, deoarece apa nu mai este absorbita de catre planta, iar pamantul umed din ghiveci duce la putrezirea radacinilor.
Se uda moderat si se evita ca apa sa stagneze la baza frunzelor, pentru a impiedica putrezirea. Se poate fertiliza in perioada aprilie-septembrie, o data pe luna, folosind un ingrasamant lichid de calitate. Toamna si iarna se reduc treptat udarile, asigurandu-se o lumina buna.
Inmultire
Inmultirea se realizeaza prin separarea puilor de planta mama si replantarea acestora intr-un vas potrivit cu substrat nisipos.
Pe masura ce creste, Aloe se replanteaza primavara, folosind ghivece din ce in ce mai mari. Amestecul de pamant este compus din turba si nisip. Este foarte important ca planta sa fie replantata la aceeasi adancime in noul ghiveci ca si in cel anterior.
Uneori poate aparea paianjenul rosu, acesta fiind indepartat prin tratament cu un acaricid.
Sfatul specialistului:
Cele mai cunoscute specii
Aloe variegata - atat frunzele, cat si intreaga coroana, sunt atipice pentru planta Aloe. Forma lor concava si lata este accentuata de petele albe ce dau un efect de zebra. Florile rosii apar pe tulpini florale scurte (18 cm).
Aloe aristata - frunzele au o lungime de maxim 12 cm la maturitate si sunt acoperite de pete albe iesite in relief.
Aloe humilis - planta are dimensiuni foarte mici, rareori depasind 15 cm latime. Frunzele capata o nuanta albastruie, alaturi de ghimpii de culoare alba ce apar din loc in loc pe suprafata acestora.
Aloe saponaria - frunzele de un verde aprins sunt patate cu dungi albe, transversale. Ghimpii de pe marginea frunzei sunt foarte ascutiti si duri.
Aloe arborescens - poate atinge inaltimea de 1 m. La maturitate, frunzele capata o nuanta albastruie. Florile bogate sunt de culoare rosie.
