Plante de apartament

#ingrijire plante #plante de apartament #gradina #pilea cadierei #ingrijire pilea cadierei

Cum cresti si ingrijesti pilea cadierei

Pilea cadierei sau planta de aluminiu este una dintre cele mai frumoase plante de apartament. Se cultiva si ingrijeste foarte usor, iar aspectul sau interesant cu siguranta va starni admiratia.

Ce este pilea cadierei

Pilea cadierei sau planta de aluminiu este o planta de apartament cu un aspect interesant. Frunzele acestei plante sunt gofrate si de culoare verde inchis, cu pete argintii, stralucitoare. Pilea cadierei creste pana la o inaltime de 30 de centimetri, se ramifica frumos si are aspect de tufa.

Planta de apartament pilea cadierei este originara din Indochina, insa a devenit cunoscuta in toata lumea, datorita aspectului sau. Pilea cadierei este in special o planta de interior, deoarece este destul de sensibila si are nevoie de climate cu un grad mare de umezeala.

Genul Pilea cuprinde peste 600 de specii de plante, care sunt apreciate pentru aspectul de tufa si frunzisul frumos.

Cum se cultiva si ingrijeste pilea cadierei

Pilea cadierei se planteaza anual in martie sau aprilie, in ghivece cu compost natural. Tulpinile trebuie scurtate la jumatate, iar vlastarele aparute trebuie taiate. In acest fel planta va fi mult mai compacta si stufoasa. In sezonul cald, planta trebuie sa stea in spatii cu 24 de grade Celsius, la lumina indirecta, departe de soare.

Planta trebuie udata din abundenta, astfel incat compostul sa fie in permanenta umed. In sezonul rece, planta trebuie sa stea la temperaturi de 13 - 18 grade, la lumina indirecta. Acum trebuie udata mai rar, astfel incat compostul sa fie usor uscat. Insa, atat in sezonul cald, cat si in cel rece, planta trebuie stropita cu apa rece. In acest fel nu se va vesteji, iar frunzele sale vor fi verzi si viguroase o perioada mai indelungata.

Pentru ca planta sa creasca viguroasa si foarte voluminoasa, poti adauga un fertilizator lichid in apa de udare, la fiecare doua saptamani.

Precautii

Pilea cadierei este o planta destul de pretentioasa, care are nevoie de grija zilnica. Udarea din abundenta sau insuficienta poate fi fatala pentru aceasta planta de apartament. La inceput, frunzele se vor vesteji.

Lumina insuficienta duce la decolorarea frunzelor si la pierderea vigorii. Planta nu va rezista in conditii de inghet si are o tolerabilitate scazuta la pozitionarea in zonele foarte umbroase.

Daca vrei ca planta ta de pilea cadierei sa creasca armonios, cu o coroana bogata, trebuie sa ai grija unde o instalezi. Aceasta planta are nevoie de o zona cu o buna ventilarie si nu trebuie inghesuita alaturi de alte plante. Distanta optima la care trebuie sa asezi plantele este de 30 - 40 de centrimetri.

Daunatori

Planta de alumniu este atacata in mod frecvent de paduchi, paianjeni rosii si cosenile. Cosenila fainoasa se elimina cu un tampon inmuiat in alcool. Paduchii si paianjenii se indeparteaza cu ajutorul insecticidelor pe baza de piretru.

De altfel, planta are nevoie regulat de aplicarea de insecticide. Acestea se aplica in special inainte de reluarea ciclui vegetativ, la inceputul primaverii.
 

  •   2012-06-25
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Mihaela Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din plante-de-apartament

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii