Locuiesti la bloc, dar tanjesti dupa gradina proprie? Cel mai probabil ti-ai amenajat propria gradina urbana in miniatura in balcon ori pe pervazul ferestrelor. Iar daca iti doresti sa cultivi aici fructe si legume pe care, de regula, le intalesti doar in gradina clasica, afla ca este posibil. In continuare, descopera cum poti sa cultivi pepeni verzi in ghivece!

1. Alege varietatile potrivite de pepeni verzi

Cultivarea pepenilor verzi in ghivece este posibila, insa, pentru ca rezultatul sa fie cel scontat, este important sa alegi anumite varietati ale caror fructe nu ating dimensiuni impresionante. Poti incerca, asadar, soiuri precum:

- Sugar Baby
- Crimson Sweet
- Jubilee
- Emerald Gems
- Golden Midget etc.

2. Pregateste ghivecele pentru pepenii verzi

Odata ce ai stabilit care sunt soiurile de pepene verde pe care iti doresti sa le cultivi, nu iti mai ramane decat sa pregatesti ghivecele in care plantele se vor dezvolta.

Cum fructele vor fi destul de impunatoare, este important sa alegi ghivece incapatoare, de circa 5 litri, prevazute cu gauri de scurgere a apei. Adauga un amestec de lut, turba si nisip in interiorul acestora, evitand pamantul de gradina. De asemenea, mai poti adauga compost si ingrasamant organic care vor oferi necesarul de substante nutritive pentru buna dezvoltare a pepenilor verzi, cat si un pH cuprins intre 6.0 si 7.0, ideal pentru aceste plante.

3. Amplaseaza ghivecele in locurile potrivite

Pepenii verzi iubesc caldura si soarele din belsug, de aceea, o zona bine luminata a balconului este cea mai indicata pentru amplasarea ghivecelor. Asigura-te ca perimetrul ales se afla circa 8 ore pe zi in bataia directa a soarelui, ca beneficiaza de o buna circulatie a aerului si ca este ferit de curentii puternici.

4. Sadirea semintelor de pepeni verzi

Semintele de pepeni verzi trebuie sadite direct in ghivece primavara, dupa ce pericolul inghetului a trecut complet. Preferabil, temperatura solului in acest moment nu ar trebui sa fie mai scazuta de 20 C, de aceea poti amana sadirea pana in luna aprilie-mai. Plaseaza semintele la o adancime de 5 cm si adauga apa din belsug.

Cultivarea pepenilor verzi in ghivece se poate face si pornind de la rasaduri, in aceleasi conditii (solul nu trebuie sa aiba o temperatura scazuta, iar pericolul inghetului trebuie sa fi disparut in totalitate).

5. Ofera sustinere noilor plantute

Pentru a evita ca pepenii verzi sa se extinda prea mult pe orizontala in ghivece, este important sa le oferi un suport vertical pe care sa se poata catara. O idee buna ar putea fi un bat de lemn sau chiar o constructie mai complexa, atata vreme cat nu ocupa intreg spatiul ghiveciului.

Pepenii insisi vor avea nevoie de sustinere dupa ce ating o anume dimensiune si, mai ales, greutate. Aplica orice material elastic, fixat de suportul vertical, sub acestia, astfel incat sa eviti prabusirea lor.

6. Polenizarea plantelor

In special daca locuiesti intr-un apartament aflat la unul dintre etajele superioare ale unui bloc, unde albinele ajung cu dificultate, vei fi nevoit sa polenizezi manual florile femeiesti. Nu trebuie decat sa aduni polen de la florile barbatesti, folosind un betisor de ureche, dupa care sa il scuturi cu blandete in interiorul florilor femeiesti.

Foto: homeguides.sfgate.com
 

  •   2012-06-13
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Alexandra Florea

Vezi toate articolele

Articole din plante-de-apartament

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii