Plante de apartament

#gardenia #ingrijire gardenia #umiditate plante #temperatura plante

Cum sa ingrijesti gardenia

Considerata de multi o planta de apartament , Gardenia a ajuns in interior datorita naturii sale pretentioase fata de factorii de mediu. Afla cum sa ingrijesti gardenia, pentru florile frumoase si parfumate pe care le ofera.



Cea mai raspandita specie este Gardenia jasminoides, care creste in ghiveci pana la o inaltime de 45 de centimetri si este cultivata pentru frunzele sale frumoase si florile cu un parfum foarte dulce.

Deoarece este o planta originara din zonele tropicale, gardenia are nevoie de umiditate ridicata si o diferenta de temperatura intre zi si noapte.


Cultivarea in ingrijirea garderniei


Gardeniile cresc cel mai bine intr-un pamant special pentru plante care prefera solul acid. Poti prepara pamantul folosind o treime pamant fertil sterilizat, una de turba si una de balegar putrezit corespunzator, adaugand si putin nisip si mangal.

Planta are nevoie de multa lumina, dar cea directa a soarelui poate duce la ofilirea frunzelor. Cel mai bun loc pentru gardenie primavara si vara este pervazul unei ferestre orientate catre Vest.

Temperatura ideala in timpul zilei poate varia in timpul zilei intre 21 si 24 C, in timp ce noaptea gardenia prefera temperaturi intre 15 si 18 C. Asigura circulatia buna a aerului fara sa lasi planta in curent.

Pe timpul iernii, gardenia sta mai bine pe pervazul unei ferestre orientate catre Sud, iar temperaturile sub 16 grade o pot afecta. Unele varietati rezista si la temperaturi de 10-15 C, dar inflorirea poate fi afectata.

Pentru a uda gardenia cel mai eficient, pune ghiveciul pe un strat de pietris care sa fie cufundat in apa, dar nu complet. Vara, este recomandata pulverizarea frunzelor cu apa.

Primavara si vara, este important ca pamantul sa fie umed, dar iarna udarea poate fi rarita, fara sa lasi amestecul sa se usuce complet intre udari.

Gardenia are nevoie de un ingrasamant lichid bogat in azot aplicat saptamanal primavara si vara, iar iarna de un ingrasamant echilibrat, la fiecare cinci sau sase saptamani.

Se recomanda replantarea in fiecare primavara, in martie sau aprilie, cu mare grija pentru a nu rupe radacinile.


Cele mai des intalnite probleme ale gardeniei


Sanatatea gardeniei depinde de cantitatea optima de apa. Atunci cand planta este udata prea mult, frunzele se pot ingalbeni si pot cadea prematur, in timp ce prea putina apa duce la schimbarea culorii varfurilor frunzelor in maro.

Daca oferi plantei cantitatea necesara de apa si frunzele de ingalbenesc in continuare, problema este probabil cauzata de o deficienta de fier. Aplica un tratament pentru plante bogat in fier. Cand uzi plantele cu apa calcaroasa, repetarea tratamentului ar putea fi necesara la fiecare doua saptamani.

Frunzele care se ofilesc desi oferi plantei toate conditiile necesare semnaleaza nevoia plantei de a fi mutata intr-un loc mai ferit de lumina soarelui. Poti uda frunzele dintr-o sticla cu un pulverizator, dar ocoleste florile. Udarea florilor prin pulverizare duce la decolorarea lor.

Bobocii de gardenie se usuca si cad atunci cand temperaturile fluctueaza prea mult sau cand planta nu este udata corespunzator in mod regulat.

Verifica des partea inferioara a frunzelor gardeniei pentru a te asigura ca nu este atacata de daunatori. Afidele si paianjanul rosu sunt insectele care ataca cel mai des gardenia.

Sursa foto: Crocus.co.uk

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din plante-de-apartament

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Gluga-ciobanului, buruiana de camp cu proprieteti terapeutice insemnate

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cum ingrijesti Crocosmia, floarea care se regaseste din ce in ce mai des in gradinile din Romania

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma:  Cum ingrijesti Hortensia ca sa aiba culoare pe care ti-o doresti

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cand si cum sa plantam panselutele batute

Experti Gradina

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului