Plante de gradina

#gradinarit #gradina # cultivare strat inalt # strat gradina

Avantajele cultivarii pe un strat inaltat

Daca esti interesat sa afli informatii despre gradinarit si apelezi la resursele online, de multe ori te lovesti de termenul "raised bed". Suna pretentios si complicat, dar in realitate stratul inaltat este simplu de realizat si de intretinut. Unde mai pui ca este benefic pentru legume si alte plante pe care vrei sa le cultivi.

Cum sa faci un strat inaltat

Stratul inaltat este o zona restransa, in care poti cultiva legume, flori sau plante aromatice chiar daca sub el se afla ciment sau un sol nepotrivit. In general, stratul inaltat deasupra solului este incadrat de scanduri, pentru a impiedica daramarea lui.

Pe stratul inaltat de obicei nu calci, asa cum ai face in mod normal in gradina. De aceea, marimea optima a unui strat este de 1,20 de metri in latime si 2,40 metri in lungime.

Alege un loc insorit

Un prim aspect pe care trebuie sa-l ai in vedere atunci cand vrei sa construiesti un strat inaltat (raised bed) este lumina soarelui, intrucat majoritatea plantelor se dezvolta cel mai bine atunci cand sunt amplasate la soare.

Alege materialele

In principiu, nu ai nevoie decat de sfoara si niste scanduri sau placaje. Masoara spatiul pentru strat, apoi marcheaza-l cu sfoara. Cu un harlet, sapa un sant pe margine, astfel incat sa poti introduce cu usurinta scandurile.

Prepara solul

Solul pe care il folosesti pentru a umple stratul inaltat trebuie sa fie afanat si fertil. Optional, poti adauga compost, pentru a te asigura ca plantele tale vor beneficia de toate substantele nutritive necesare unei bune dezvoltari.

Avantajele cultivarii pe strat inaltat

Spre deosebire de cultivarea obisnuita, direct in solul din gradina, stratul inaltat prezinta mai multe avantaje. Il poti amplasa oriunde dispui de spatiu si, poate cel mai important, ai mai putin de munca in timpul anului.

Stratul inaltat se incalzeste mai repede decat solul din gradina si pastreaza o temperatura optima pentru legume pana la sfarsitul toamnei.

Un alt avantaj al stratului inaltat este acela ca buruienile nu mai invadeaza solul, iar legumele si florile tale nu mai concureaza cu ele pentru apa si substante nutritive. Solul inaltat descurajeaza animalele salbatice de mici dimensiuni sa invadeze spatiul cultivat. In plus, pentru ca nu calci pe sol si nu exista nimic care sa compacteze pamantul, nu vei fi nevoit sa lucrezi solul, adica sa-l sapi sau sa-l ari.

Solul din stratul inaltat are un drenaj mai eficient, iar aerul circula cu usurinta.

Ce poti cultiva pe un strat inaltat

In principiu, pe un strat inaltat poti cultiva o multime de soiuri de legume, dar specialistii spun ca aceste spatii nu se preteaza pentru a fi cultivate cu legume care se dezvolta mult, cum sunt castravetii sau dovleceii. Pe un singur strat inaltat poti cultiva mai multe tipuri de legume, laolalta cu flori si ierburi aromatice.

Cel mai simplu este sa cultivi ceapa verde, usturoi verde, rosii, ardei grasi, ardei iuti, sfecla rosie, salata verde si morcovi. Dintre fructe, pe stratul inaltat poti cultiva capsuni si afine. Cat despre flori, cel mai bine se preteaza florile cu bulbi.

  •   2012-09-26
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din plante-de-gradina

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Andreea Uceanu: Ce flori se poarta vara aceasta?

Expertul Acasa.ro, designerul de buchete de flori Andreea Uceanu

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Andreea Uceanu: Ce flori oferi de Sfintii Constantin si Elena?

Expertul Acasa.ro, designerul de buchete de flori Andreea Uceanu

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii