Canna este o planta decorativa ce poate fi cultivata in gradina sau in ghiveci, pentru florile sale exotice si pentru frunzele cu aspect ornamental.
Originala din America meridionala, Canna este o planta perena ce face parte din familia Cannaaceae, iar cea mai cultivata varietate este Canna indica, recunoscuta dupa florile sale rosii, asemanatoare cu gladiolele, dar cu un aspect mai exotic.
Planta poate fi cultivata fara mari dificultati din rizomi. Se recomanda plantarea lor spre sfarsitul lunii martie, lasand lastarii neacoperiti. Rizomii prefera temperaturile intre 10 si 16 C si udarea usoara, la 2-3 zile. In cazul temperaturilor scazute, plantarea poate fi amanata pana in aprilie. Pe masura ce incep sa se dezvolte, se recomanda udarea mai frecventa.
Canna poate creste cu succes in cele mai multe tipuri de pamant, dar prefera solul fertil, usor, cu un pH intre 5 si 8,5. La cultivarea in ghiveci, se recomanda alegerea unui recipient cat mai adanc si cu diametru de cel putin 30 cm pentru a permite devoltarea radacinilor. Planta ajunge de cele mai multe ori la o inaltime de aproximativ 1 m.
In perioada de dezvoltare si inflorire, aprilie-august, se poate aplica un ingrasamant lichid, la un interval de aproximativ 3 saptamani. Iarna , in interior, plantele prefera foarte putin ingrasamant si udarea foarte rara. Pentru a le pregati de ioiarna, poti taia tulpinile pana la o lungme de 15 cm.
Inmultirea Canna se realizeaza cel mai usor prin divizarea rizomilor, dar fiecare portiune taiata necesita cel putin un ochi de inmugurire. Rizomii se taie imediat dupa ce frunzele au inceput sa se usuce, se curata si se pastreaza peste iarna in saculeti de panza , alaturi de rumegus sau scoarta de copac, intr-o atmosfera intunecoasa si uscata.
Canna poate fi inmultita si prin seminte . Dupa culegerea lor, acestea au nevoie sa fie lasate in apa calda cel putin 24 de ore si maxim 48. Se recomanda semanarea lor la temperaturi de 20 grade. Un ghiveci necesita o singura samanta, pusa la 2-5 cm adancime in pamant. Dupa ce incoltesc dupa mai 3-9 saptamani, plantele au nevoie sa fie pastrate in interior in prima iarna, inainte de plantarea in gradina.
Cea mai des intalnita problema a Canna este lipsa inflorescentelor, intalnita de obicei in cazurile in care rizomii au fost plantati prea tarziu. Alte cauze posibile sunt absenta umezelii necesare sau continutul scazut de substante nutritive din sol.
Canna poate fi infectata de un virus, moment in care manifesta simptome ca deformarea frunzelor, aparitia unor dungi galbene sau a unor modele de tip mozaic pe frunze. Nu exista tratament impotriva agentului patogen si se recomanda distrugerea plantelor afectate. Floarea este sensibila si in fata unor daunatori intalniti in multe gradini: afide, melci si limacsi .
Sursa foto: Midove.com
21.05.2012 - 27.05.2012

acum 6 ore, 52 minute, 2 secunde

acum 17 ore, 47 minute, 42 secunde

acum 22 ore, 39 minute, 45 secunde