Plante de gradina

#plante acvatice #cyperus #planta papirus

Cyperus, planta papirus

Cyperus papyrus sau papirusul este o planta semiacvatica, din Delta Nilului si Africa Centrala, care poate fi cultivata cu usurinta si ca planta de apartament. O achizitie inedita, planta papirus se va dovedi o alegere inspirata daca ii sunt asigurate conditiile optime de dezvoltare.

 

Istoric


Cyperus papyrus este renumita pentru intrebuintarile sale ce dateaza din perioada Egiptului antic, cand planta era transformata in papirus, materialul ce servea drept suport pentru scris vechilor egipteni. Material folosit si in zilele noastre, papirusul se obtine prin suprapunerea unor foite rezultate din tijele de Cyperus, asezate perpendicular unele peste altele.
 

Descriere


Cyperus papyrus este o planta semiacvatica, erbacee, cu o tulpina alcatuita din foite membranoase. Papirusul are aspect de tufa si tulpini muchiate. Frunzele sale sunt, de fapt, bractee, cele reale aflandu-se la baza plantei. Florile sale sunt galbene-verzui, cu seminte brune, si apar vara.
 

Cultivare si ingrijire


Cyperus papyrus poate fi cultivata ca planta de apartamant daca ii asiguri o temperatura ambientala de peste 20 C (ideal, 27 C) si o umiditate atmosferica ridicata. Planta papirus cunoaste o dezvoltare rapida, in scurt timp putand atinge chiar si dimensiuni de 1-2 metri.

Are nevoie de sol in permanenta umed, format din turba aurie si pamant de gradina in parti egale, plus 20% ingrasamant. Pentru ca papirusul adora umiditatea ridicata, este important ca baza ghiveciului (5-7 cm) sa se afle in permanenta intr-un vas cu apa. Se recomanda improspatarea solului o data la 1-2 ani si mutarea in vase mai mari pe masura ce planta se dezvolta.

De asemenea, pentru ca papirusul sa nu prezinte probleme, ofera-i ingrasamant lichid diluat in apa o data la doua saptamani, in perioada martie-septembrie.

Este important sa uzi planta zilnic si sa ii pulverizezi tijele pentru ca acestea sa nu se ingalbeneasca si sa se usuce. In sezonul rece, temperatura ambientala ar trebui mentinuta in jurul valorii de 15 C. Pamantul din ghiveci trebuie mentinut umed si in aceasta perioada, insa aplicarea ingrasamintelor nu mai este necesara.
 

Inmultire


Cyperus papyrus se poate inmulti prin divizarea radacinilor, procedeu care trebuie realizat primavara. Scoate planta cu atentie din ghiveci, dupa care imparte-i radacinile in doua. Elimina radacinile batrane. Plaseaza noua planta intr-un ghiveci cu pamant umed, in care ai introdus si o cantitate mica de mangal. Uda planta papirus din abundenta.

Inmultirea se poate realiza si prin butasi, desprinzand o inflorescenta matura cu frunze si o bucata de tulpina. Butasul trebuie plasat intr-un vas cu apa sau in nisip umed si mentinut la o temperatura de circa 21 C.

Nu in ultimul rand, planta papirus se inmulteste si prin seminte, in martie-aprilie. Semintele se pun in sol umed, la o adancime de circa 1 cm, si le este asigurata o temperatura ambientala de 20-25 C. Acopera vasul cu o folie de plastic si, dupa ce apar mugurii, asaza-l intr-o incapere bine incalzita si luminata.

Sursa foto: online-adventskalender.info
 

  •   2012-05-09
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Alexandra Florea

Vezi toate articolele

Articole din plante-de-gradina

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii