Plante de gradina

#gard viu #gradina #plante gradina #plante gard viu

Plante pentru un gard viu spectaculos

Un gard viu in gradina actioneaza ca un paravan impotriva vantului, imbraca un zid anost, confera coerenta in geometria spatiala si asigura intimitate. Cu toate acestea, adesea gardurile vii par banale, lipsite de interes. In locul unor plante oarecare, alege plante ornamentale, cu frunzis des, cu flori spectaculoase, astfel incat gardul viu sa fie o atractie in sine in gradina ta.

Iata cateva plante potrivite pentru un gard viu spectaculos:

Fuchsia magellanica

Fuchsia magellanica este una dintre tipurile de fuchsia pe care le poti folosi cu incredere in gradina. Planta este rezistenta la frig si suporta bine iarna, nu este consumata de obicei de catre iepuri si atrage pasarile colibri. Fuchsia magellanica poate creste pana la o inaltime de 2.4 metri.

Tufa este viguroasa, cu un frunzis de un verde patrunzator si cu flori mici, purpurii. Planta constituie o alegere excelenta pentru gradinarii care doresc sa aiba in gradina plante bogate in nectar, pentru atragerea insectelor si albinelor. Fuchsia magellanica poate fi crescuta in aproape orice tip de sol, mai putin cele foarte umede. Pune-o intr-un loc insorit sau partial insorit. Planta rezista foarte bine intr-o pozitie unde sunt curenti puternici de aer, de aceea poate fi folosita cu succes pe post de gard viu. Florile de culoare purpurie apar in vara si toamna.

Ilex crenata

Ilex crenata este o planta sub forma de tufis care creste pana la o inaltime de 3.5 metri. Planta poate fi tinuta si in ghiveci, taiata la 20 cm inaltime. Una dintre atributele esentiale ale Ilex crenata este rezistenta la boli. In perioada mai - iunie, planta face flori albe, delicate, iar in toamna apar fructe mici, asemanatoare cu fructele de padure.

Ilex crenata este o planta vesnic verde, rezistenta la frig, care poate sa se dezvolte foarte bine intr-un loc insorit sau partial insorit. Poti planta Ilex crenata in orice perioada a anului, intr-un sol bogat in humus si bine drenat.

Prunus cerasifera

Prunus cerasifera (zarzarul rosu) este un arbore fructifer cu crestere rapida si cu aspect decorativ. Planta se foloseste adesea ca planta in gardurile vii si este apreciat de copii pentru fructele sale zemoase. Copacul are flori deosebite, frunze visinii si fructe galbe-rosiatice. Planta creste pana la o inaltime de 7.5 metri, insa poate fi taiata pana la 1.2 metri.

Arborele poate fi plantat in orice tip de sol, primavara sau toamna, intr-un loc insorit sau partial insorit. Dupa inflorire, prunus cerasifera poate fi tuns. Inmultirea plantei se face prin altoire.

Cotoneaster franchetii

Cotoneaster franchetii este un arbust ornamental vesnic verde, potrivit pentru gardurile vii gratie frunzisului sau des. Planta atinge o inaltime maxima de 2.7 metri si are o crestere rapida. La inceputul verii, arbustul infloreste, avand flori albe, decorative. Toamna, planta face fructe visinii, de dimensiunea fructelor de padure.

Cotoneaster franchetii este o planta recomandata pentru atragerea albinelor si insectelor care se hranesc cu polen. Planta poate fi tunsa la 90 cm inaltime. In cazul in care este plantata langa un zid, este recomandat sa se lase o distanta de minim 60 cm intre perete si planta.

Foto: plantthis.com.au
 

  •   2012-07-12
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Elisa Costache

Vezi toate articolele

Articole din plante-de-gradina

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Andreea Uceanu: Ce flori oferi de Sfintii Constantin si Elena?

Expertul Acasa.ro, designerul de buchete de flori Andreea Uceanu

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii