Plante de gradina

#plante #gradina #plante gradina #udarea plantelor

Udarea plantelor, un proces sistematic

Udarea plantelor constituie un proces complex, care asigura producerea reactiilor chimice necesare pentru crestere, aparare impotriva daunatorilor, culoare, inflorire, inmultire etc. Pe langa irigarea in sine, este important sa cunosti alti factori, precum tipul de sol, nivelul de umiditate al acestuia, capacitatea de absorbtie si mentinere a apei, nevoile specifice ale plantelor. Astfel, udarea plantelor este un proces sistematic, in care este important sa tii cont de mai multe criterii.

1. Tipul de sol din gradina ta

Ia in consideratie posibilitatea de a testa solul pentru a sti exact tipul acestuia. Azotul, fosforul, potasiul sunt principalele componente ale solului care joaca un rol important in dezvoltarea plantelor.

Testele te ajuta sa determini tipul solului, in ceea ce priveste elemente precum nisipul, lutul si argila. Este preferabil ca lutul si nisipul sa predomine in cantitati egale de aproximativ 40%, in timp de argila este recomandat sa existe in proportie de 20%. Un set de testare a solului costa in jur de 120 lei. Vei putea testa pH-ul din sol, nivelul de nitrogen, fosfor si potasiu si vei sti ce fertilizatori sunt recomandati in cazul tau. Un sol nisipos poate avea nevoie de o udare frecventa cand apa nu este imediat absorbita la nivelul radacinei.

Unul dintre cele mai simple teste pe care il poti face este cel care determina nivelul de drenaj al solului. Sapa o groapa de 30 cm latime si 45 cm adancime. Umple groapa cu apa pana sus si asteapta pana cand toata apa se evapora sau este absorbita de sol. Umple din nou groapa. Daca aceasta se va usca in 12 sau 24 de ore, solul este drenat in mod corect. Daca dupa 24 de ore inca mai exista apa in groapa, inseamna ca solul din gradina este slab drenat.

2. Conditiile meteo si irigarea plantelor

Un program de irigare a plantelor trebuie sa tina cont de vremea de afara. Un sol umed timp de o saptamana nu mai are nevoie de apa decat in cazul plantelor cu nevoi speciale. Odata ce cad frunzele, insa, solul nu mai are umbra si se poate usca rapid.

3. Orientarea si nivelul solului

Nivelul solului si orientarea acestuia influenteaza nevoile sale de apa. O zona mai inalta a gradinii sau una orientata spre sud-vest tinde sa se usuce mai repede decat alte locuri din gradina. Chiar si atunci cand folosesti mulci pentru a proteja nivelul de umiditate din sol, un loc insorit tinde sa piarda apa mai rapid.

4. Nevoile de apa ale plantelor

Desi ideal este ca plantele cu nevoi similare sa fie grupate in acelasi loc, in realitate acest lucru nu prea se intampla. De aceea, este important sa alegi un sistem de irigare convenabil si sa tii cont de necesarul de apa al fiecarei plante. Unele plante, cum este bonsaiul, necesita o atentie speciala, astfel incat irigarea simultana a acestuia si a plantelor din jur nu este recomandata.

Este bine sa-ti scrii intr-un carnetel fiecare detaliu in parte pentru a sti ce ai de facut in fiecare zona a gradinii. Observa reactia plantelor si fa notari. Mai tarziu vei putea face modificarile necesare.

Foto: 232designs.com
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din plante-de-gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Gluga-ciobanului, buruiana de camp cu proprieteti terapeutice insemnate

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cum ingrijesti Crocosmia, floarea care se regaseste din ce in ce mai des in gradinile din Romania

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma:  Cum ingrijesti Hortensia ca sa aiba culoare pe care ti-o doresti

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cand si cum sa plantam panselutele batute

Experti Gradina

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului