Amenajarea gradinii

#relaxare gradina #amenajare gradina #gradina

Gradina, locul perfect de relaxare

Indiferent daca este in mediul urban sau rural, indiferent daca este mica sau mare, gradina casei tale poate – si trebuie – sa fie locul perfect de relaxare. Ca sa profiti din plin de avantajele pe care ti le ofera curtea din jurul casei, ai nevoie de mobilier pentru exterior pentru a face din acest spatiu o veritabila camera de zi in aer liber, unde familia sa poata petrece, impreuna, timp de calitate. Mobila de gradina trebuie sa fie functionala, comoda, practica, rezistenta si frumoasa. Si ca sa profiti la maximum de curtea casei tale, am adunat cateva idei care s-ar putea sa te inspire si pe care merita sa le iei in seama cand organizezi aceasta zona.

 

Gradina mare

Daca faci parte din categoria celor fericiti care au o curte mare, bucura-te de acest loc si amenajeaza-l corect. Pentru a fi tentat sa stai in gradina, trebuie sa-i acorzi putin timp si sa decorezi spatiul exact dupa logica unei camere de zi.

Mobila de gradina nu este un moft, ci solutia cea mai simpla care iti extinde spatiul locuibil in exteriorul casei. Practic, circa opt luni pe an, din martie pana in octombrie, mobila de gradina se dovedeste utila. Alege piese de mobilier de exterior cu perne moi, din materiale rezistente la intemperii, o masa la care se poate manca sau unde cei mici se pot juca, ori care poate servi drept zona de conversatie.

Iar pentru ca spatiul iti permite, avand o gradina mare, piesa de rezistenta nu poate sa fie alta decat un balansoar de gradina. De ce un balansoar? Pentru ca il poti integra usor in orice decor din curte si pentru ca iti ofera protectie (te fereste de soare si ploaie) si intimitate. Este foarte probabil sa devina locul preferat pentru lectura, odihna si relaxare, in aer liber, la tine in curte. Este important si faptul ca il poti muta, daca vrei, foarte usor. 

Gradina mica

Daca spatiul din jurul casei este unul mai mic, nu-l aglomera cu prea multe accesorii de gradina. Alege doar ceea ce este esential si ceea ce este cu adevarat folosit de toata familia. Gradina poate sa fie un loc excelent pentru lectura, pentru cafeaua de dimineata sau pentru a savura  desertul impreuna cu cei dragi. Mergi pe varianta scaunelor simple, pliabile, adauga o masa mica si cateva ghivece cu flori multe si colorate (eventual suspendate), care pot transforma o gradina mica intr-un mic paradis.

Daca ai loc, un sezlong este solutia ideala. Alege o varianta pliabila, eleganta, pe care sa o poti muta si folosi, pe timp de iarna, si in casa. Sezlongul da un aspect modern mobilierului de gradina si poti sa-l asortezi, folosind diverse huse si perne decorative, cu restul decorului.

Gradina urbana

Este mai complicat de transformat in loc de relaxare din cauza zgomotului si a surselor de poluare. Din pacate, gradinile din orase sunt deseori mici si au dezavantajul de a fi lipsite de soare, pentru ca sunt mai mereu inconjurate de cladiri inalte. Cu toate acestea, se poate crea si aici un spatiu exterior relaxant.

Inalta gardul cat de mult se poate si dubleaza-l cu gard viu. Acesta are rolul de a absoarbe zgomotul si praful. Daca nu poti pune gazon, foloseste alternativa artificiala. Nu e totuna, dar macar e verde si se poate curata usor, cu furtunul.

Alege flori anuale in ghivece suspendate, ca sa faci economie de spatiu. In locul cel mai ferit poti pune un sezlong, o masa mica si eventual un scaun pliant. Bucura-te de coltul acesta, pentru ca sunt multi cei care nici macar atat nu au.

Idei general valabile

Cateva recomandari sunt utile indiferent de tipul de gradina pe care il ai:

  • Alege piese unitare, pentru un aspect placut si echilibrat;
  • Tine cont ca dimensiunile lor sa fie in acord cu spatiul pe care il ai la dispozitie;
  • Alege materiale rezistente, pentru ca mobila de gradina este o investitie care trebuie sa dureze;
  • Sunt foarte bune piesele care se pot demonta si pune la adapost in sezonul rece;
  • Intretine mobila de gradina conform instructiunilor. Componentele textile trebuie spalate corect pentru a ramane impermeabile, iar partile din fier sau lemn trebuie vopsite sau lacuite periodic;
  • Achizitioneaza doar piesele care sunt cu adevarat utile, nu doar de dragul de a le avea, si gandeste-te exact cum le vei folosi. O sa stai la masa afara, o sa citesti o carte in balansoar sau o sa bei o cafea in sezlong?;
  • Gaseste un stil unitar intre modul in care este amenajata gradina, stilul casei, locul unde se afla aceasta (la munte, la mare, in oras sau intr-un sat) si mobilierul de gradina.

Piesele de mobila pentru exterior se completeaza cu umbrele, mese pliante, un gratar de gradina, dar si elemente care personalizeaza locul (o vaza pentru flori, un bol cu scoici) iar toate acestea, impreuna, pot face din gradina casei tale, din terasa sau din veranda o zona de vis, perfecta si utila pentru toata familia.

Sursa foto: unsplash.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Gluga-ciobanului, buruiana de camp cu proprieteti terapeutice insemnate

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cum ingrijesti Crocosmia, floarea care se regaseste din ce in ce mai des in gradinile din Romania

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma:  Cum ingrijesti Hortensia ca sa aiba culoare pe care ti-o doresti

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cand si cum sa plantam panselutele batute

Experti Gradina

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Andreea Uceanu: Ce flori se poarta vara aceasta?

Expertul Acasa.ro, designerul de buchete de flori Andreea Uceanu

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului