Amenajarea gradinii

#amenajari gradini #gradini minimaliste

Gradinile minimaliste: ordine, calm si relaxare

Odata cu Mies van der Rohe, arhitectura si designul s-au modernizat si au devenit mai clare. Mies nu a fost singurul pioner al simplificarii stilurilor, liniilor si materialelor, dar este cu siguranta cel care a descris-o cel mai bine prin replica sa: „Less is more” - „Mai putin inseamna mai mult”.

Mult mai usor de intretinut, ca prelungiri ale unor interioare cu forme cursive, fara surplusuri, gradinile minimaliste scot in evidenta pavajele, peretii si functionalitatea unui spatiu.  De fapt, intr-o astfel de amenajare, accentul nu se indreapta asupra plantelor, prezente in numar mic, ci se concentreaza pe elementele structurale si pe iluminare, care subliniaza volumele si confortul.

Cimentul, o solutie ieftina si rezistenta

Expertul Acasa.ro, Viaceslav Buhna, specialist in gradinarit si owner al brand-ului FamousRoses.eu, recomanda cimentul ca liant si ca material de baza al pavelelor si aleilor, al bordurilor sau ghivecelor care este acum un compozit de mare interes pentru designeri datorita versatilitatii sale, maleabilitatii si rezistentei in fata factorilor externi. „Cimentul se preteaza puntilor de legatura, aleilor, locului de luat masa sau de parcare, peretilor despartitori sau chiar gardurilor, dand unitate si fluenta amenajarii. Pe langa toate aceste calitati, pavelele si bordurile de ciment sunt si materiale accesibile, care se pot inlocui cu usurinta, insa finisajele vor conta si de data aceasta. Si sa nu uitam ca griul se asorteaza cu orice. O ghirlanda de flori si o planta urcatoare discreta vor da viata sau caldura amenajarii.”

Cumintenia plantelor si povestea luminilor

„Iarba este o componenta de baza a amenajarilor minimaliste. Ea contureaza formele si liniile deja trasate, ofera neutralitate si calm pentru oricine doreste sa se relaxeze intr-o gradina cu aspect puternic contemporan”, spune Viaceslav Buhna. Tot el recomanda folosirea a nu mai mult de 3 specii diferite de plante, care se pastreaza verzi pe o perioada cat mai indelungata din an, care sa dea forma si volum amenajarii. Daca va ganditi, totusi, la prezenta unor arbori sau arbusti pentru a echilibra liniile orizontale, ar fi indicata izolarea acestora, astfel incat ei sa nu rupa ritmul clar si rezervat al gradinii. Pentru a pune in evidenta plantele, un strat inconjurator de piatra marunta alba, cum este pebbles, va face diferenta.
 
Iar pentru ca povestea sa fie completa si pentru a da suflet gradinii tale, designerii de spatii verzi recomanda instalarea de lumini care sa sublinieze formele si textura, dar care sa asigure si acel sentiment placut de linistire, necesar finalului de zi. Lampile solare vor fi o solutie foarte agreabila pentru caracterul protectiv asupra resurselor naturii, dar si destul de ieftine. Cel mai important e sa te orietezi spre lumini rezistente la umiditate.

Gradina formelor pure

Desi ai crede ca o amenajare minimalista presupune simetrie, Viaceslav Buhna ne spune exact opusul. „Asimetria pe verticala va da claritate, desi modelele vor fi neregulate intr-o gradina minimalista. Pe langa ciment, e indicat sa folosesti materiale moderne cum sunt sticla, lemnul tratat sau otelul care sa asigure cadrul prielnic punerii in valoare a obiectelor de mobilier sculpturale, deosebite. Rupe ritmul cu linii curbe, dar si cu suprafete simpliste de apa, daca spatiul iti permite.”

De fapt, o gradina minimalista, care se preteaza foarte bine climei temperate, este o simplificare dusa la extrem a gradinii clasice, totul concentrandu-se pe dimensiuni si proportii, pe intuitivitate si lejeritatea cu care privirea si mintea ti se plimba prin ea. Ea se preteaza foarte bine spatiilor mici, interioare, persoanelor ordonate si calme, dornice de relaxare. Ofera-ti sansa de a experimenta replica lui Rohe!

Sursa foto: howtospendit.ft-static_.com, Pinterest
 

loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-gradinii

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Gluga-ciobanului, buruiana de camp cu proprieteti terapeutice insemnate

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cum ingrijesti Crocosmia, floarea care se regaseste din ce in ce mai des in gradinile din Romania

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma:  Cum ingrijesti Hortensia ca sa aiba culoare pe care ti-o doresti

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cand si cum sa plantam panselutele batute

Experti Gradina

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Andreea Uceanu: Flori de Ziua Copilului

Expertul Acasa.ro, designerul de buchete de flori Andreea Uceanu

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.