Invata cum se planteaza lotusul indian
Pentru cultivarea lotusului indian trebui sa urmezi cativa pasi. In primul rand mare atentie la seminte, deoarece fiecare samanta trebuie curatata, ba chiar slefuita ca sa poata atrage apa si mai apoi sa germineze. In caz contrar, nu se vor forma radacinile, deoarece semintele au un strat protector, poros, care tine apa departe.
Iti vei da seama daca ai procedat corect la o zi dupa ce le-ai lasat in apa, pentru ca ar trebui sa isi dubleze volumul. Este indicat sa pui semintele intr-un vas, nu direct in iaz. Asa poti sa le pastrezi o temperatura constanta, necesara germinarii, de 27-28 de grade. In maximum o saptamana vor aparea primele frunze. Atunci, este momentul sa le ancorezi in iaz, in mal sau in pietris de acvariu.
Poti sa pui ingrasamant o data pe luna primavara si vara. Ai grija la excesul de fertilizant pentru ca risti sa arzi frunzele.
In ce conditii creste lotusul
Lotusul de India iubeste soarele, dar poate supravietui si iernii daca nu ii ingheata radacinile. De obicei creste cam 120 de centimetri, la marginea iazului. Florile mari emana un parfum deosebit, in special dimineata cand se deschid. Vei observa ca seara se inchid asemeni unui boboc de lalea. Nu are nicio problema daca alaturi plantezi nuferi sau alte plante acvatice. Cand florile se usuca se transforma intr-o capsula lemnoasa in care raman semintele. De obicei, lotusul nu este vulnerabil in fata daunatorilor sau al bolilor.
Cum se inmulteste floarea indiana
Ca sa feresti plantele de inghet, toamna tarziu le poti scoate din iaz si pune in acvarii pe care sa le adapostesti in casa pana la primavara. Este momentul cand poti inmulti plantele. Taie radacina in mai multe bucati pe care sa le pastrezi intr-un loc destul de cald, in vase pline cu pamant sau cu apa, pana in martie. Daca ai pastrat capsula lemnoasa, poti scoate semintele si sa le lasi sa germineze pentru primavara.
Sursa foto: fortyredbangles.files.wordpress.com