Dimineata sau seara
De preferat este sa uzi plantele dimineata, prin stropire cu stropitoare sau alte ustensile asemanatoare. In felul acesta, apa de pe frunze se evapora mai repede si plantele sunt ferite de aparitia bolilor. Daca nu ai timp dimineata, poti uda plantele si seara, avand grija sa torni suficienta apa la radacinile acestora.
Cum ingrijesti plantele ofilite
In zilele toride de vara, multe plante ajung sa se ofileasca, doborate de caldura si din pacate unele nici nu mai pot fi salvate. Dar ofilirea plantelor poate fi provocata si de boli sau daunatori si chiar din cauza apei in exces. Mai mult, unele plante se pot ofili in zilele cu temperaturi ridicate, dar s-ar putea sa observi ca spre seara incep sa isi revina. Tine plantele din gradina sub observatie o perioada si vei invata sa iti dai seama din ce cauza se ofilesc si cum le poti ajuta sa isi revina.
Plante anuale si perene
Pentru a sti cand este cel mai bine sa uzi plantele trebuie sa stii daca acestea sunt perene sau anuale. Plantele anuale sunt cele care rasar doar o singura data. Aceste plante au radacini firave si vor avea de suferit daca, vara, solul se usuca. Plantele anuale au nevoie sa fie udate frecvent, chiar zilnic, atunci cand temperaturile sunt ridicate. Plantele perene au radacini mai adanci care le ajuta sa supravietuiasca de la un sezon la altul. Plantele perene se uda o data sau de doua ori pe saptamana
Plantele din ghivece
Plantele din ghivece se uda de doua ori pe zi, in perioada verii, o data dimineata pentru a le da un implus inainte ca soarele sa fie prea puternic si inca o data seara pentru a completa ce s-a evaporat peste zi.
Gradina de legume
Gradina de legume are nevoie de o atentie deosebita, plantele fiind foarte sensibile la lipsa apei sau la excesul de apa. Daca neglijezi sa uzi gradina de legume, este posibil ca florile sa inceapa sa cada, plantele nu mai rodesc sau chiar mor. Printre legumele care au nevoie de mai multa apa atunci cand este cald afara sunt conopida, telina, castravetii, ardeii, ridichile si dovleacul. Recomandat este sa uzi gradina de legume, dimineata devreme, in perioada verii.
Copacii si arbustii
Cand vine vorba de plante care au o durata de viata mai mare, asa cum sunt copacii si arbustii, acestia au nevoie de foarte multa apa pentru a-i ajuta sa dezvolte radacini puternice. Uneori, cel mai bun moment in care poti sa uzi copacii si arbustii din gradina este imediat dupa o ploaie usoara. Plantatiile noi se uda cel putin de doua ori pe saptamana, pentru ca radacinile acestora sunt mici si au nevoie de apa pentru a creste.