Plante de gradina

#plante carnivore #plante ciudate #plante bizare

Planta care mananca rozatoare si alte specii rare de flori

Planta care mananca rozatoare, ciuperca extraterestra sau floarea cu frunze care danseaza fara stimuli externi. Toate acestea fac parte din vegetatia-minune a naturii, specii rare de plante care constituie exemplele cele mai graitoare ale diversitatii florei pe Pamant.

Daca vrei sa afli care este cea mai mare planta carnivora din lume si cum arata ciuperca izbitor de asemanatoare cu un vierme-gigant, ai ajuns in locul potrivit: acasa.ro ti-a pregatit o lista cu cele mai rare si uimitoare specii de plante din lume!


1. Nepenthes attenboroughii - planta care mananca sobolani

Nepenthes attenboroughii este cea mai mare planta carnivora din lume, descoperita in luna august 2009 de catre Sir David Attenborough, pe Muntele Victoria din Filipine. Prin ce se deosebeste ea de restul plantelor carnivore, care au in meniu in general insecte? Nepenthes attenboroughii are capacitatea de a digera rozatoare, alungindu-si florile in forma de palnie, in functie de dimensiunea prazii.


2. Ceropegia woodii - floarea parasuta

Ceropegia woodii se remarca prin forma ei deosebita, cu flori bizare, care seamana cu o acadea acoperita de par. Perii o ajuta sa atraga insectele, pe care nu le digera, insa le tine captive o vreme si le elibereaza, acoperite de polen, astfel incat specia sa se inmulteasca.


3. Mutinus Caninus - ciuperca in forma de vierme

Titlul pentru cea mai neatragatoare ciuperca din lume ar putea sa fie acordat speciei de fungi Mutinus Caninus, care imita fidel forma unui vierme-gigant. Numele stiintific ce cuprinde termenul "Caninus" (n.r. "canin") este inspirat de faptul ca ciupercile amintesc si de o parte anatomica de nementionat a unui caine.


4. Desmodium Gyrans - planta dansatoare

Desmodium Gyrans a devenit celebra in intreaga lume pentru abilitatea ei de a-si misca singura foliajul, atunci cand este expus razelor de soare, caldurii excesive sau vibratiilor (astfel explicandu-se reactia plantei la muzica).

Planta dansatoare este faimoasa si pentru ca era favorita lui Charles Darwin, aparand in lucrarea sa, "Puterea miscarii in lumea plantelor" ("The power of movement in plants").


5. Aristolochia grandiflora - planta pelican

Florile plantei exotice Aristolochia grandiflora seamana izbitor de bine cu ciocul unui pelican si aproape ca fascineaza prin culorile ei speciale si formele neobisnuite. Daca intalnesti o planta pelican in jungla, nu te apropia prea mult: emana un miros de rozatoare aflata in putrefactie, prin care isi atrage polenizatorii.



Sursa foto: hiddenunseen.blogspot.ro

loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din plante-de-gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Gluga-ciobanului, buruiana de camp cu proprieteti terapeutice insemnate

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cum ingrijesti Crocosmia, floarea care se regaseste din ce in ce mai des in gradinile din Romania

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma:  Cum ingrijesti Hortensia ca sa aiba culoare pe care ti-o doresti

Experti Gradina

Expertul Acasa.ro, Roxana Toma: Cand si cum sa plantam panselutele batute

Experti Gradina

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.